Știre actualizată. FOTO. Neamț. Accident la Poiana Largului – un motociclist a fost rănit

Actualizare: Potrivit IPJ Neamț, accidentul a avut loc duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orei 14.40, și a fost cauzat de neacordarea priorității.

“În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă 49 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Poiana Largului, nu ar fi acordat prioritate de trecere, unui motociclu, condus de un bărbat, de 57 de ani, din județul Bacău.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului motociclului, care a fost transportat la o unitate medicală”, a precizat agent principal Andreea Maria Atomei, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Știre inițială: Un accident soldat cu o persoană rănită s-a petrecut în această după amiază, 2 noiembrie, la intersecția din Poiana Largului. O coliziune a avut loc între au autoturism și o motocicletă.

Din primele informații de la fața locului, motociclistul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.

Vom reveni cu amănunte.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora