Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață, 29 martie, un microbuz în care se aflau șase călători s-a răsturnat pe mijlocul șoselei. Cinci dintre aceste persoane au suferit diferite traumatisme ce au necesitat internarea în spital.
Accidentul a avut loc într-o zonă turistică din județul Suceava, în Prisaca Dornei.
„Intervin pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În microbuz se aflau șase persoane, toate adulte, și care sunt conștiente și cooperante.
Cinci dintre cele șase persoane necesită îngrijiri medicale. Victimele sunt monitorizate de cadrele medicale și paramedicale.
Toate cele cinci victime, cu diferite traumatisme, dar conștiente și cooperante, vor fi transportate la spital (două la Centrul de Primiri Urgențe Gura Humorului și trei la Centrul de Primiri Urgențe Câmpulung Moldovenesc)”, precizează maiorul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Angela Croitoru
FOTO: ISU Suceava