Casa unui sătean din localitatea Icușești s-a făcut scrum în miez de noapte din cauza jarului căzut din sobă. S-a întâmplat în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, apelul pentru ajutor, prin numărul unic de urgență 112, fiind înregistrat în dispeceratul ISU Neamț la ora 01:15. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Roman, forțele profesioniste fiind sprijinite de voluntarii de la SVSU Icușești.Incendiu Icusesti 2

La ajungerea salvatorilor incendiul se manifesta generalizat atât în interiorul casei, cât și la acoperișul imobilului, existând posibilitatea propagării la vecinătăţi. „Proprietarul locuinței, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, deoarece a suferit ușoare arsuri la nivelul membrelor superioare și la cap, după care a fost transportat la CPU Roman. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire”, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.Incendiu Icusesti

FOTO ISU Neamț

(G.S.)

Articolul precedentCazul adolescentei moarte în casa unui tânăr din Dumbrava Roșie: ce a stabilit necropsia
Articolul următorVIDEO. Despre situația persoanelor cu dizabilități din Piatra-Neamț: „Mă simt umilită, domnule primar!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.