Moldova Cordun a obţinut duminică, 8 martie, o victorie preţioasă, pe terenul formaţiei Cetatea Gâdinţi, cu scorul de 3-1 (1-0). Oaspeţii se menţin astfel pe locul secund în Seria B a Ligii a IV-a şi aşteaptă un eventual pas greşit al liderei, Victoria Horia.
“Azi am evoluat pe terenul echipei Cetatea Gâdinţi, o formație care joacă foarte bine acasă. Deşi ne-au lipsit mulţi titulari, printre care: Bordianu, Paraschiv, Moisii, Luigi sau Gugoaşă, băieții noștri au jucat pragmatic, pe o vreme rece și ploioasă, reușind victoria cu 3 la 1, marcatorii noștri fiind: Cătălin Adafinei, Robert Mocanu şi Marian Paveluc. Felicităm jucătorii ambelor formaţii, care au evoluat pe un teren noroios, îmbibat cu apă şi remarcăm prestaţia celor doi portari, care au avut multe intervenţii excelente”, a declarat Cristian Cocea, purtătorul de cuvânt al Moldovei Cordun. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Moldova Cordun)