Foto. Într-o singură oră, focul le-a mistuit acoperişul casei

Azi noapte, 19 spre 20 octombrie, în jurul orei 23,00, acoperișul unei gospodării din satul Viişoara, comuna Forăşti, judeţul Suceava a luat foc.

Până ce oamenii s-au dezmeticit şi au realizat că nu se pot descurca singuri, focul deja ajunsese la acoperişul unei bucătării de vară din prelungirea casei.

 

Pompierii Detașamentului Fălticeni împreună cu voluntarii SVSU din localitate au muncit preţ de o oră, cu trei autospeciale de stingere, dar nu au putut salva acoperişul casei care a ars în întregime. Acesta era construit din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Aceeaşi soartă a avut-o și acoperișul bucătăriei de vară pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului, potrivit pompierilor, a fost efectul termic generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...