FOTO. Iași. Incendiu la acoperișul unui bloc. 10 persoane s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit luni, 16 februarie, la acoperișul unui bloc de locuințe din comuna Țibănești, județul Iași, mobilizând mai multe echipaje de intervenție.

Potrivit ISU Iași, flăcările s-au manifestat generalizat la nivelul acoperișului imobilului cu regim de înălțime P+3, învelit cu plăci de azbociment, afectând o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Pentru gestionarea situației, la intervenție au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru salvări de la înălțime și o ambulanță de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași. Echipajele au acționat pentru evaluarea situației, localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea locatarilor și limitarea propagării flăcărilor la restul imobilului.Până la sosirea echipajelor de intervenție, aproximativ 10 persoane s-au autoevacuat din bloc. Din fericire, nu au fost anunțate victime.

Incendiul a fost localizat în scurt timp, iar pompierii au continuat acțiunile pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor negative, astfel încât să fie eliminat riscul de reaprindere.
În sprijinul forțelor profesioniste au intervenit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Țibănești, cu două autospeciale.

Foto: ISU Iași

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...

Iași. Camion răsturnat pe DN 24

Un camion care transporta semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat...