FOTO. Iași: Impact violent între un microbuz și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

FOTO. Iași: Impact violent între un microbuz și un autoturism. O persoană a rămas încarceratăO persoană a rămas încarcerată în urma unui accident produs în această dimineață în comuna Brăiești, județul Iași. În evenimentul rutier au fost implicate un microbuz, în care se aflau patru persoane, și un autoturism în care se afla doar șoferul.

În urma impactului, două persoane au fost rănite, ambele fiind conștiente, însă una dintre ele a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale autoturismului.

Potrivit ISU Iași, la fața locului au fost mobilizate o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială de intervenție și descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, precum și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Iași.

Echipajele au acționat  pentru extragerea persoanei încarcerate și acordarea îngrijirilor medicale de urgență celor două victime. „In urma evaluarii medicale, cele doua victime au fost preluate si transportate de catre echipajele medicale la spital”, au declarat reprezentanții ISU Iași.

Poliția urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Denisa POPA

Foto: ISU Iași

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...