WhatsApp Image 2025 04 11 at 09.38.01 1Actualizare: Potrivit IPJ Neamț: „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism, având direcția de deplasare Piatra-Neamț către Cuejdi, pe un sector de drum în curbă nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus și intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Gârcina. În urma impactului, ultimul autoturism a fost proiectat în albia râului Cuejdi”.

Șoferul în vârstă de 48 de ani, împreună cu doi pasageri, de 13 și 39 de ani, au suferit răni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știre inițială: O femeie a fost rănită în această dimineață, 11 aprilie, după ce autoturismul în care se afla, alături de alți trei pasageri, a părăsit partea carosabilă și a căzut într-un pârâu, în satul Cuejdi din comuna Gârcina.

Accidentul a fost anunțat printr-un apel la 112 în jurul orei 07:15. În mașină se aflau doi adulți și doi copii, care au reușit să se autoevacueze până la sosirea echipajelor de intervenție.

La fața locului au fost mobilizate forțe de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț: „O femeie de aproximativ 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost preluată de echipajul de la SAJ și ulterior transportată la UPU a Spitalului Județean Piatra-Neamț”.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului. Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Articolul precedentDeschiderea Târgului de Florii amânată pentru sâmbătă, 12 aprilie
Articolul următorTânără de 19 ani agresată de concubinul ei într-un autoturism aflat în mers
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.