arte 1Vernisajul expoziției celor 23 de absolvenți din acest an ai Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț, evenimentul care marchează finalul de promoție, a avut loc vineri, 10 mai.
Expoziția cuprinde cele mai reușite lucrări ale elevilor care au studiat la cele trei secții ale liceului – pictură de șevalet, clasa prof. Grigore Agache, sculptură la clasa prof. Lucian Tudorache și arte decorative la clasa prof. Corina Dănilă. Promoția din acest an se mândrește cu performanțele obținute de doi elevi la Olimpiada Națională de Arte Vizuale 2019. Livia Rebegea și Vlăduț Gicovanu au primit nota 10 la proba de specialitate și premiul III la această competiție, rezultate care îi califică admiși fără examen la facultate, dacă aleg secțiile arte textile și pictură de șevalet.
Expoziția promoției 2019 „Victor Brauner” se distinge printr-o notă comună în diversitatea lucrărilor: „Unitatea expoziției absolvenților din acest an constă în linia dominant clasică regăsită în ansamblul expozițional. Secția pictură de șevalet a optat fie pentru un figurativ riguros construit care respectă cu exactitate regulile de organizare compozițională, fie pentru un figurativ interpretat într-o manieră mai liberă, fie pentru un abstract cu variațiuni în plan tehnic. Secția sculptură a optat pentru același format și aceeași dimensiune, realizând o galerie de figuri importante ale istoriei și culturii românești sub forma unor medalioane în tehnica basoreliefului. La fel de unitară este și secția de arte decorative, folosindu-se formatul bidimensional și respectându-se regulile de organizare compozițională și de tehnică specifice domeniului”, apreciază profesoara de istoria artei Adriana Stanciu.
Pietrenii sunt invitați să vizioneze expoziția găzduită în corpul C al liceului, de pe strada Alexandru cel Bun, deschisă între orele 9-16, până în ziua de 14 iunie 2019.
(C.I.)

 

Articolul precedentȘofer extrem de beat, prins de polițiști la Săvinești
Articolul următor24 de liceeni și profesori din Vaslui, blocați de torenți la Duruitoarea
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.