Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, 14 februarie și două persoane au fost rănite. Mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un copac, fiind proiectată în câmp.
Accidentul s-a produs la Gârcina și au fost chemați în ajutor pompierii de descarcerare de la Detașamentul Piatra-Neamț și echipaje medicale. Cele două victime, o femeie de 30 de ani și un bărbat de 28 de ani, au fost scoase din mașină de militari și predate, conștiente, echipajelor SMURD-TIM și EPA, care le-au transportat la spital, potrivit lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a reieșit că „în timp ce un tânăr de 28 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe DN 15 C, în afara localității Gârcina, pe un sector de drum în curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac aflat în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a unei femei de 30 de ani, din Crăcăoani, pasageră în autoturism. Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. Tânărul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Cercetările continuă în dosarul de vătămare corporală din culpă deschis de polițiști.
C.I.