Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ și-a luat rămas bun de la suporteri printr-o victorie clară, scor 8-4 (3-2), în ultimul meci al campionatului, susținut în compania echipei Fortius 2014 Buzău. A fost al 13-lea succes pentru elevii antrenorului Gabi Bucur care au încheiat sezonul Ligii a II-a pe un binemeritat loc 3. Au marcat pentru formația pietreană: Vlad Avram (4), Andrei Todiresei (2), Andrei Rusu și Marian Alexandru.
Costel Enache, fostul jucător al Ceahlăului și actualul antrenor al naționalei U15 a României, a înmânat echipei Futsal Ceahlăul cupa și medaliile, iar Ana Săvescu a primit un premiu special pentru sloganul creat fotbaliștilor pietreni: “Ceahlăul – Unitate și Acțiune, Futsal din Pasiune”.
“I-am oferit doamnei Ana Săvescu o minge de futsal, plină cu autografele băieților, ca semn de mulțumire pentru sloganul pe care ni l-a creat și sperăm să o bucure cadoul nostru. Ar mai fi de remarcat gestul doamnei medic stomatolog Andra Șerban care a intervenit de urgență după accidentarea portarului echipei oaspete în urma unui contact de joc. Jucătorul s-a lovit în zona danturii și gestul doamnei doctor a fost binevenit”, a declarat Cristi Vornicu, managerul echipei Futsal Ceahlăul.
În 18 etape, Grigoriță și compania au obţinut 13 succese și au suferit 5 înfrângeri, acumulând 39 de puncte. Ei au înscris 105 goluri și au primit 73. (Ana MOISE; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)
Foto. Gelu CRACANA