Vineri, 9 iunie, a avut loc ediția inaugurală a Concursului Național de Interpretare Vocală ”Elena Botez”. Manifestarea desfăşurată în sala studio ”Theodor Macarie” a Liceului de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț a fost organizată la inițiativa sopranei de renume internațional Cellia-Caterina Costea, originară din Piatra Neamț.

„Doamna profesoară Elena Botez a fost maestra mea și-i datorez foarte mult din ceea ce sunt eu astăzi și pentru a elogia personalitatea domniei sale ne-am gândit la acest concurs național. Dorim ca în juriu să existe artiști renumiți care vor fi cât mai juști în aprecieri”, a declarat Cellia-Caterina Costea.

„Sunt extraordinar de emoționată, când văd în jurul meu somități care au venit să mă sărbătorească pe mine, un profesor care și-a iubit întotdeauna foarte mult elevii și care, de mai bine de 25 de ani, trăiește pentru că sunt în jurul ei tineri, care-i dau putere și viață”, a spus și profesoara Elena Botez, fostă prim-solistă a Operei Naționale din Timișoara, care, de curând, a împlinit 92 de ani.

Alături de Elena Botez și Cellia Costea, din juriu au mai făcut parte soprana Mariana Colpoș, conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București: „Colaborarea cu Cellia Costea mă onorează, este o mare artistă pe care o iubesc foarte mult și pe care o cunosc de când era studentă. Cunoștința cu doamna profesoară Botez este un eveniment pe care eu îl așteptam de mult. Am avut studenți îndrumați de domnia sa de o factură profesională deosebită. Doresc ca acest concurs să crească așa cum au crescut toate marile talente care au fost aici”- și mezzosoprana Maria Jinga de la Opera Națională din București: ”Sunt fericită să cunosc maestrul de canto Elena Botez, cea care i-a deschis aripile Celliei Costea și doresc ca acest concurs să aibă cât mai multe ediții”.

16 concurenți din Piatra Neamț, Bacău, Iași și Galați s-au întrecut la prima ediție. Primii s-au clasat Denisa Borș (clasa a IX-a, Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași, prof. Diana Neacșu), Isabela Stănescu (clasa a X-a, Liceul de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț, prof. Olguța Toma), Adelina Cociobanu (clasa a XI-a, Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași, prof. Diana Neacșu) și Anda Bradan (clasa a XII-a, Liceul de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț, prof. Olguța Toma).

Locul al doilea a fost ocupat de Adriana Iacob (clasa a IX-a, Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași, prof. Daniela Ciocoiu), Ana-Maria Lazăr (clasa a X-a, Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași, prof. Adina Pavalache), Mara Sterian (clasa a XI-a, Liceul de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț, prof. Olguța Toma) și Miruna Arseni (clasa a XII-a, Liceul de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț, prof. Elena Botez).

Iată-i și pe ocupanții locului al treilea: Vlad Răzvan (clasa a VIII-a, Liceul de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț, prof. Cristina Ilie), Brigitta Mateeș (clasa a IX-a, Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” Iași, prof. Daniela Ciocoiu), Toader Fărcășanu (clasa a X-a, Liceul de Arte ”Victor Brauner” Piatra Neamț, prof. Olguța Toma) și George Coman (clasa a XII-a, Colegiul Național de Artă ”George Apostu” Bacău, prof. Brândușa Moțoc).

Soprana Cellia-Caterina Costea va susține un recital extraordinar în seara de închidere a ediției din acest an a Vacanțelor Muzicale. (Ana MOISE)

Articolul precedentTâlhărie la Piaţa Mărăţei, prada – un cărucior cu alimente
Articolul următorRezultate la vot ora 21.00 în Roman, Pipirig și Bălțătești
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.