Peste 70 de percheziții domiciliare au loc în dimineața de 22 ianuarie într-un dosar penal instrumentat de Parchetul General în care se vorbește de acte false pentru cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.
„În cursul zilei de azi, 22 ianuarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii de frontieră ai Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ai Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Sighetu Marmației, au pus în executare 73 de mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane fizice din județul Botoșani. Operațiunea are loc în continuarea activităților operative derulate pentru destructurarea unei rețele care furniza documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă”, conform unui comunicat al Parchetului General.
Simultan cu aceste descinderi, în județul Botoșani are loc o acțiune de în cadrul căreia sunt verificate 104 adrese unde figurează cu domiciliu cetățeni originari din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă. Anchetatorii urmăresc stabilirea situațiilor în care persoanele în cauză nu locuiesc efectiv la adresele declarate, precum și verificarea corectitudinii datelor comunicate autorităților competente. În același dosar au mai avut loc acțiuni similare în urmă cu mai bine de un an. Pe 20 noiembrie 2024 au fost puse în executarea 90 mandate de percheziție la sediile unor instituții publice și locuințele unor persoane fizice din județele Botoșani, Suceava și municipiul București. În urma administrării probatoriului a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 94 de suspecți pentru acuze de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani. În aceeași cauză sunt acuze de dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
„Menționăm că la adresele care fac obiectul mandatelor de percheziție au fost stabilite în mod fictiv domiciliile unor cetățeni din spațiul ex-sovietic prin intermediul unor contracte de închiriere false/falsificate. Aceste contracte au fost întocmite cu sprijinul unor intermediari, persoane fizice, fiind încheiate în mod aparent între aceștia și o persoană juridică cu sediul social în județul Botoșani, permițându-le, astfel, reprezentanților societății să ia în spațiu în nume propriu diverși cetățeni fără consimțământul proprietarilor”, mai arată sursa citată. Pentru obținerea cărții de identitate românească, beneficiarii au folosit inclusiv certificate de cetățenie false/falsificate presupus a fi eliberate de consulate ale României din diferite state.
FOTO -VIDEO Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție


