FOTO. Botoșani. 7 răniți în spital, după ce un autoturism a intrat într-un copac!

Șapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în localitatea Pădureni, comuna Șendriceni, din județul Botoșani, marți seară (27 ianuarie). Șoferul unui autoturism, în care se aflau șase pasageri, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit în peisaj, intrând într-un arbore.

FOTO. Botoșani. 7 răniți în spital, după ce un autoturism a intrat într-un copac!

„La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Echipajele de intervenție au constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului au rezultat șapte victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, însă conștientă. Pompierii au acționat cu echipamentele specifice pentru extragerea acesteia în condiții de siguranță.FOTO. Botoșani. 7 răniți în spital, după ce un autoturism a intrat într-un copac!Toate cele șapte persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor”, a transmis căpitan Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

Cazul a rămas în atenția Poliției, care continuă cercetările.

FOTO. Botoșani. 7 răniți în spital, după ce un autoturism a intrat într-un copac!

Foto: ISU Botoșani

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...