FOTO. Bacău. Explozie urmată de incendiu la bloc – două persoane au suferit arsuri

O explozie urmată de incendiu a avut loc în prima zi de Crăciun la un bloc de locuințe de pe strada Păcii din municipiul Onești. Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Bacău pe 25 decembrie, în jurul orei 23:50. La locul indicat de apelant s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru salvare de la înălţime precum și cadre de la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.

Explozia s-a produs într-un apartament situat la primul etaj dintr-un bloc cu parter și trei etaje iar două persoane, o femeie și un bărbat în vârstă de 31 de ani, care se aflau în locuință s-au autoevacuat până la ajungerea salvatorilor. „Acestea au suferit arsuri de diferite grade pe aproximativ două treimi din suprafața corpului și au fost transportate de echipajul SMURD și echipajul SAJ la spital”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău. Incendiul a fost lichidat la scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenție. „De menţionat este faptul că nu a fost necesară evacuarea blocului, iar structura de rezistența a imobilului nu a fost afectată”, mai arată sursa citată.

FOTO: ISU Bacău

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...