0:00

Secţia Ortopedie a Spitalul Târgu Neamţ a fost dotată, recent, cu două aparate de ultimă generaţie. Este vorba de un aparat de artroscopie şi de un aparat de radiologie mobil, achiziţionat cu bani de la Ministerul Sănătăţii şi de la primăria oraşului. Despre aceste două aparate atât de necesare într-o instituţie medicală ne-a oferit mai multe detalii dr. Alexandru Pătraşcu:

„Este vorba de un aparat de artroscopie complet echipat, care se foloseşte în principal pentru intervenţii chirurgicale laparascopice, în tot ce ţine de patologia ortopedică, leziuni de menisc, rupturi de ligament încrucişat, dar se pot efectua şi artroscopii de umăr, dacă medicul are competenţă în aşa ceva. Este un artroscop de ultimă generaţie, care permite să poţi face intervenţii, astfel încât pacientul se poate recupera repede. Aparatul îl avem cam de o lună de zile şi a fost pus în funcţiune acum două săptămâni. Deja în aceste două săptămâni am făcut zece intervenţii laparoscopice la Târgu Neamţ, în principal la leziuni de menisc. Cu ajutorul primăriei şi al Ministerului Sănătăţii avem acest aparat. Cu ajutorul domnului primar Harpa şi al managerului Apostoae s-a reuşit această investiţie. Am mai fost dotaţi şi cu un aparat de radiologie mobil, care se foloseşte în intervenţii ce privesc patologia traumatică, adică fracturile. Un aparat care se foloseşte în timpul intervenţiilor chirurgicale şi care îţi poate oferi garanţia că fractura este redusă corect şi poţi face intervenţii minim invazive, astfel încât pacientul nu stă mult în spital şi se recuperează repede. Deocamdată, acest aparat nu este pus în funcţiune, pentru că aşteptăm un aviz de la autoritatea care se ocupă de securitatea radiologică. Sperăm ca cel târziu până la sfârşitul anului să ne vină acest aviz. După obţinerea acestui aviz, la Târgu Neamţ vom putea rezolva 80% dintre cazurile de patologie traumatică. Aceste aparate ne oferă posibilitatea să operăm orice tip de fractură la Târgu Neamţ”. (C.T. STURZU)

Articolul precedentL2 Rezultatele etapei a XIX-a * Clasament
Articolul următorL1 Politehnica Iaşi şi FC Botoşani au obţinut rezultate de egalitate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.