Un adolescent, în vârstă de 15 ani, din Dorohoi (Botoşani), a dispărut de la Spitalul Judeţean Botoşani şi este căutat de poliţie.
Florin Mihailovici este născut pe 27 aprilie 2002, în municipiul Dorohoi, localitate în care şi domiciliază.
Adolescentul a plecat din Spitalul Judeţean Botoşani – Secţia Pediatrie încă din data de 14 septembrie.
Minorul nu are acte de identitate asupra sa sau alte bunuri.
Semnalmente: înălţime 1,47 metri, 40 kilograme, fața ovală, tuns scurt, brunet.
Îmbrăcăminte: La data dispariţiei, minorul era îmbrăcat cu pantaloni şi bluză de pijama de culoare grena.
Dacă l-aţi văzut sau cunoaşteţi date despre adolescentul dispărut sunteţi rugaţi să anunţaţi de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelaţi numărul 112.
Adolescentul s-a aflat într-o situaţie similară şi în iulie 2017. (ZCH NEWS; FOTO: IPJ Botoşani)