Actualizare: Potrivit IPJ Bacău o femeie de 60 de ani, aflată la volanul unui autoturism, este în starea cea mai gravă, preluată în stop cardio respirator și dusă la UPU.

„Pe DN 11, în afara localității Brătila, o conducătoare auto de 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe contrasens și a intrat in coliziune cu un autovehicul condus de o femeie de 60 de ani, din Bacău. Din impact a rezultat rănirea gravă a soferiței de 60 de ani și rănirea ușoară a doi pasageri, un bărbat de 68 de ani și un copil de 10 ani din același autoturism. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Șoferița care a produs accidentul nu consumase alcool”, a precizat inspector Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Știre inițială: O coliziune puternică între două autoturisme, pe DN 11 între Onești și Bacău, în comuna Brătila, s-a soldat cu patru victime, între care și un copil, în această dimineață, 29 ianuarie.

WhatsApp Image 2022 01 29 at 11.00.19

La fața locului au ajuns echipajul de descarcerare al pompierilor și trei ambulanțe ale Serviciului Județean Bacău. Un bărbat de 60 de ani a fost descarcerat și preluat în stop cardiorespirator de echipajul medical SAJ Bacău și transportat de urgență la spital.

WhatsApp Image 2022 01 29 at 11.00.34

Copilul și alți doi adulți au fost preluați conștienți, dar cu diferite traumatisme și transportați la UPU Bacău.

Centrul Infotrafic informează că în zonă traficul este îngreunat, se circulă pe un singur fir, alternativ, până la finalizarea cercetărilor la fața locului.

WhatsApp Image 2022 01 29 at 11.00.58

Angela Croitoru

FOTO: ISU Bacău

Articolul precedentPrecizare privind articolul referitor la Lord’s Pub din 13 ianurie 2022
Articolul următorFOTO. Accident cu trei victime în centrul Sucevei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.