Foto. A urcat maşina pe gard şi-a ajuns în spital

O femeie de 22 de ani, din judeţul Suceava, a pierdut controlul volanului, pe fondul vitezei excesive, a ieşit de pe şosea şi maşina a ajuns suspendată pe un gard. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, în satul Ţibeni, din comuna Satu Mare, judeţul Suceava.

În urma impactului, femeia a suferit multiple traumatisme fiind transportată de ambulanţa SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Rădăuţi.

Au intervenit la faţa locului pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.

Angela Croitoru

Sursă foto: ISU Suceava

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...