FOTO 4 răniți după ce s-au ciocnit un TIR și un autoturism

Un autoturism și un TIR s-au ciocnit, astăzi, 10 ianuarie, la ora 10.30, în localitatea Brusturi. Conform ISU Neamț, patru persoane au fost rănite, dar niciuna nu a fost încarcerată.

În accident au fost răniți un bărbat și trei femei, două dintre victime fiind transportate imediat la spital, iar celorlalte două acordându-li-se primul ajutor la fața locului, după care au fost, și ele, duse la CPU Târgu Neamț.

Polițiștii au stabilit că accidentul a fost provocat de un bărbat de 76 de ani, din Suceava, care conducea un autoturism spre Târgu Neamț și nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă. Mașina a derapat și s-a izbit într-un TIR, care circula regulamentar, din sens opus.

Toți ocupanții autoturismului au fost răniți și duși la spital. Este vorba despre două femei de 61 și 64 de ani, din Suceava, o altă femeie, de 70 de ani, din Brașov, și conducătorul auto, care, se pare, este în starea cea mai gravă.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora