Fostul episcop de Huși a fost caterisit de BOR după condamnarea pentru abuzuri sexuale

Sentință istorică: fostul episcop de Huși, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare pentru abuzuri sexualeFostul episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Corneliu Onilă, a fost caterisit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Decizia a fost anunțată de Patriarhia Română și a venit ca urmare a faptului că fostul episcop a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra elevilor de la seminarul din Huși. Ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut loc în perioada 1 – 2 iulie când s-au adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară. „A aprobat caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, în prezent acesta fiind monah penitent în Penitenciarul Bacău”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române.

Decizia de condamnare a fostului episcop a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 30 aprilie. Instanța supremă a respins apelul promovat de Onilă și a menținut decizia instanței de fond, Curtea de Apel Galați. În aceeași zi a fost emis mandatul de executare a pedepsei privative de libertate, fostul episcop fiind identificat de polițiștii nemțeni care l-au escortat la Penitenciarul Bacău (amănunte aici). După izbucnirea celui mai mare scandal din Biserica Ortodoxă Română Cornel Onilă s-a retras și a trăit la Mănăstirea Văratec.

În același dosar a fost condamnat și fostul arhimandrit al episcopiei Hușilor, Sebastian Jitaru, acesta fiind de loc din Pângărați. Jitaru a fost pedepsit cu 14 ani și 2 luni de închisoare și a ajuns în penitenciar în aceeași zi cu Onilă. Pe lângă pedeapsa cu executare, ambii împreună cu Episcopia Hușilor trebuie să achite daune imense către victimele infracțiunii, foști elevi de seminar. Totul a ieșit la iveală după ce Jitaru l-a șantajat pe Onilă și pentru a obține o funcție mai mare i-a prezentat filme și imagini care relevau abuzul. Episcopul nu a cedat presiunilor făcute de arhimandrit și l-a reclamat (amănunte aici și aici).

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Expoziție stradală „Prințul Constantin Bâzu Cantacuzino – Asul aviației românești”

Complexul Muzeal Național Neamț anunță organizarea expoziției stradale dedicată...

CCR: Legea pensiilor magistraților, declarată constituțională. Motivarea nu a fost publicată

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, în ședința...

Iași. Șase persoane implicate într-o coliziune cu trei autoturisme. O victimă a rămas încarcerată

Șase persoane au fost implicate într-un accident produs miercuri,...

Reținuți pentru violență în familie

Trei nemțeni au ajuns după gratii pe 17 februarie,...