Fost subprefect contestă ordonanţă care-l lasă fără pâine

Barroso

* înalţii funcţionari publici afectaţi de OUG 77 i-au trimis o epistolă lui Barroso

Un fost înalt funcționar public din județul Neamț – Niculina Dobrilă – va face plângere și va contesta actul normativ (OUG 77/2013), care o lasă fără pâine. ”Este un drept al nostru, normal că voi contesta această ordonanță. Pur și simplu voi contesta acest act normativ pentru că îl consider ilegal”, a precizat Niculina Dobrilă, fost subprefect al județului Neamț. Afectaţi de acest act normativ sunt şi fostul prefect de Neamţ, Ilie Mitea şi un alt fost subprefect, Ioan Ghica. Asociația Inspectorilor Guvernamentali a decis să îl cheme pe premierul Victor Ponta în fața instanțelor de judecată, solicitând reintegrarea în funcțiile publice deținute anterior, precum și obligarea guvernului la plata unor despăgubiri materiale. Mai mult, Asociația Inspectorilor Guvernamentali (AIG) a transmis o scrisoare președintelui Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, cu scopul de a-l informa asupra înfrângerii principiului constituțional al statului de drept prin încălcarea dreptului la carieră a înalților funcționari publici din România. În conținutul ei, scrisoarea prezintă punctul de vedere al AIG cu privire la perspectiva carierei înalților funcționari publici, ca urmare a modificării Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prin OUG nr. 77/2013, precum și a emiterii Deciziilor primului-ministru nr. 278-337 din 31 iulie 2013, de eliberare din funcția publică a unui număr de 59 inspectori guvernamentali. “Prin Ordonanța de Urgență nr 77 din 29 iunie 2013, guvernul a modificat legea nr. 188 din 1999 privind Statutul funcționarilor publici. Prin efectul noii legi, toți înalții funcționari publici vor fi concediați, la trei luni după mutarea lor în funcția de inspector guvernamental. Astfel, vor fi eliminați din sistemul public toți înalții funcționari publici, care și-au ocupat funcțiile în urma unui concurs pentru o perioadă nedeterminată, fiind recrutați, formați și evaluați din surse provenite din bugetul de stat”, se arată în scrisoarea transmisă de Asociația Inspectorilor Guvernamentali. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează...

Suceava. Salvare la limită după un accident montan

Un bărbat de 36 de ani, din Broșteni, a...

FOTO. Tânăr rătăcit în zona Cuejdel, găsit după câteva ore

Un tânăr de 23 de ani s-a rătăcit în...

Botoșani. O femeie și-a prins degetul în mixer și a ajuns la spital cu tot cu aparatul electrocasnic

O femeie de 27 de ani a avut nevoie atât de intervenția medicilor cât și a pompierilor militari după ce, într-un moment de neatenție și-a prins degetul arătător într-un mixer. S-a întâmplat pe 8 august când tânăra din Dorohoi a ajuns la spital cu mixer cu tot

Iași. Bărbat salvat de sub tractorul care s-a răsturnat peste el

Un bărbat din localitatea Todirești, județul Iași, a fost...

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează...

Botoșani. O femeie și-a prins degetul în mixer și a ajuns la spital cu tot cu aparatul electrocasnic

O femeie de 27 de ani a avut nevoie atât de intervenția medicilor cât și a pompierilor militari după ce, într-un moment de neatenție și-a prins degetul arătător într-un mixer. S-a întâmplat pe 8 august când tânăra din Dorohoi a ajuns la spital cu mixer cu tot

Iași. Bărbat salvat de sub tractorul care s-a răsturnat peste el

Un bărbat din localitatea Todirești, județul Iași, a fost...

Vaslui. 2 gospodării distruse de un TIR scăpat de sub control

Un vehicul de mare tonaj a făcut prăpăd în...

Modificarea sistemului de evacuare a vehiculelor poate atrage amenzi usturătoare

Polițiștii rutieri acordă o atenție deosebită autovehiculelor care prezintă...

Nemțean încarcerat pentru violență domestică în Italia

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Trifești,...