Comunicatul MS: “În legătură cu informațiile despre lipsa serului antirabic, Ministerul Sănătății informează că dozele necesare pacienților de la Suceava au fost distribuite încă de sâmbătă, iar Unifarm are, în acest moment, în stoc, alte flacoane pentru situațiile de urgență. În paralel, Unifarm a început demersurile pentru refacerea stocurilor. Astfel, a fost dată deja comanda către producător, pentru livrarea a 10.800 de doze din serul antirabic”.
13 persoane din comuna Zvoriştea (Suceava) sunt tratate antirabic, după ce au venit în contact cu o vacă diagnosticată cu turbare. SJU Suceava dispunea de 168 de flacoane de vaccin antirabic, în schimb nu avea nici o doză de ser antirabic. Ca urmare, s-a apelat la ajutorul Spitalului Regional din Cernăuţi, care a oferit 10 fiole de ser antirabic. Diagnosticul de rabie la bovina de la Zvoriştea a fost pus de Direcţia Sanitar-Veterinară Suceava. (ZCH NEWS)