După ce a renunțat la funcția de inspector școlar general adjunct, pe care a deținut-o în perioada septembrie 2021- septembrie 2022 (detalii aici ), recent prof. Cătălin Bălțătescu (foto) a dat concurs și a promovat ca metodist.
Corpul profesorilor de fizică implicați în inspecții la clasă și care pot participa în comisii de evaluare sau de examen de grad, printre altele, s-a mărit cu trei profesori, în anul școlar 2023-2024. Alături de Cătălin Bălțătescu, ce predă la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Târgu Neamț, au mai promovat Mariana Frenți de la ”Petru Rareș” și Roxana Gabriela Pătrăuceanu de la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” Roman.
La matematică sunt 4 noi profesori metodiști, toți cu gradul didactic I, de la școli din Piatra Neamț, Tarcău și Pângărați. Cei mai mulți metodiști – 10 – din cei 26 nou promovați sunt învățători și educatori.
Lista completă cu profesorii care se alătură corpului metodiștilor din județul Neamț o puteți studia mai jos.
oct2023 Lista-cadrelor-didactice-admise-in-urma-selectiei-privind-constituirea-Corpului-de-metodisti-ai-ISJ-Neamt-2023-2024-1Lista formată din 315 cadre didactice reconfirmate ca metodiști și în acest an școlar o puteți vizualiza mai jos.
oct Lista-cadrelor-didactice-reconfirmate-in-Corpul-de-metodisti-ai-ISJ-Neamt-2023-2024Lista completă a celor 341 de profesori metodiști ai IȘJ Neamț este următoarea:
corp metodisti 2023
Concursul pentru noii metodiști a constat în evaluarea dosarului profesional cu documentele solicitate și îndeplinirea criteriilor, între care calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani și minim gradul didactic II, probă eliminatorie, urmată de interviul de evaluare a cunoștințelor din cadrul legislativ și de verificare a abilităților de relaționare cu profesorii inspectați.
Cristina Iordache