CJ NEAMŢ: A fost inaugurat drumul spre Stația de transfer a deșeurilor Taşca

tasca manoliu 01Dan Manoliu, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Neamț, a inaugurat drumul de acces spre Stația de transfer a deșeurilor de la Tașca. La eveniment au mai participat responsabili de implementarea acestui proiect din cadrul CJ Neamț – Olimpia Adam, directorul Unității de Implementare a Proiectelor, Mihaela Popa, manager al proiectului privind Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor din județul Neamț, angajați ai CJ implicați în derularea investiției și cei care au efectuat lucrarea.

tasca manoliu 03„Am făcut recepția la termen a lucrărilor la drumul de acces spre Stația de transfer a deșeurilor de la Tașca. Este o lucrare făcută în cadrul proiectului privind Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Neamț, cu fonduri suportate de către Consiliul Județean, pentru că execuția acestui drum a fost cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului. În timpul vizitei de astăzi nu s-au constatat probleme de execuție, lucrarea fiind realizată la standardele cerute. Apreciez faptul că a fost realizată într-o perioadă scurtă, iar constructorul s-a mobilizat pentru a respecta termenul stabilit inițial, fără a mai fi nevoie de vreo prelungire. Transportul deșeurilor către stația de la Tașca se va face în condiții de siguranță, așa cum se întâmplă în cazul Depozitului județean de la Girov. Rămâne de stabilit operatorul pe zona aceasta și va demara activitatea conform proiectului județean privind selectarea și managementul deșeurilor“, a declarat vicepreședintele CJ Neamț, Dan Manoliu.

tasca manoliu 02La Taşca au fost finalizate şi Staţia de transfer, şi cea de sortare, ceea ce mai era de făcut fiind elementele de legătură: drumul de acces și racordurile la reţeaua de apă.

Staţia de transfer de la Taşca a fost realizată prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ şi are o capacitate de 9.000 de tone pe an. Valoarea acestei investiţii este de 3.104.714 lei, inclusiv TVA. Staţia de sortare a fost construită printr-un proiect PHARE şi are o capacitate de 2.500 de tone pe an. Drumul de acces la Staţia de sortare şi transfer are o lungime de 927 de metri şi o valoare de 2.017.253 de lei, inclusiv TVA.

Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a apreciat faptul că în județ încă un proiect a fost dus la bun sfârșit.

„Bine că s-a terminat și acest capitol din proiectul mare, Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor. Mai sunt proiecte importante în derulare și am speranța că datorită specialiștilor noștri din Consiliul Județean, pe noile axe de finanțare vom reuși să implementăm și altele, pentru că nevoia de investiții este foarte mare“, a declarat președintele CJ Neamț, Emilia Arcan. (CJ Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...