Un scurtcircuit electric a provocat un incendiu de amploare la Mănăstirea Văratec. Din fericire incidentul nu s-a soldat cu victime omenești ci doar cu pagube materiale, dar lăcașul de cult a rămas fără două anexe gospodărești și aproximativ cinci tone de lemn de foc. Incendiul a avut loc pe 12 ianuarie, în jurul orei 03:20. Au fost solicitați în ajutor militarii din cadrul ISU Neamț și pentru stingerea flăcărilor s-a intervenit cu trei echipaje de militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț.
Flăcările au fost observate târziu, astfel că la ajungerea salvatorilor incendiul era generalizat și se manifesta la două anexe gospodărești. „S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars cele două construcții din lemn cu suprafața de 60 mp, cinci tone de lemne de foc, utilajele unui gater dezafectat și obiecte de uz gospodăresc”, a anunțat ISU Neamț. Specialiștii au cercetat și au ajuns la concluzia că incendiul a fost cauzat cel mai probabil de un scurtcircuit electric.
FOTO: ISU Neamț
(G. S.)