0:00

Florin Marin și ”secretul” invincibilității Ceahlăului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

De 3 etape, de când a preluat postul de tehnician principal al Ceahlăului, Florin Marin a rămas neînvins, deși nu a avut deloc adversari accesibili: Pandurii, scor 1-0, la Târgu Jiu, Dinamo, scor 1-1, la Piatra Neamț și Steaua, scor 1-0, în Ghencea. ”Nu e niciun secret”, explică Florin Marin. ”Concentrare, organizare și muncă”, sunt în viziunea antrenorului principal al pietrenilor, ”ingredientele” ce caracterizează la momentul actual echipa pietreană.

Experiența și-a spus cuvântul

Florin Marin este la ora actuală cel mai în vârstă tehnician din Liga I (la 61 de ani) și n-ar trebui să mire pe nimeni că reușește să strunească o echipă de tineri, care au nevoie de un al doilea tată, ce trebuie să le arate elevilor săi cam tot ce a învățat și el, de-a lungul carierei, de la foștii săi colegi de echipă, de la Rapid și Steaua, care astăzi sunt antrenori consacrați. Florin Marin are o construcție, la baza căreia stă disciplina. În afara terenului se poate numi viață sportivă, cumpătată, sănătoasă, iar în teren poartă denumirea de disciplină tactică.

”Ne-am organizat bine defensiv şi am încercat să lovim pe contraatac, ştiam că vor exista spaţii, pe care le-am şi exploatat exact cum a trebuit. Eram mulţumit şi cu un egal, dar a ieşit o victorie, care ne-a adus trei puncte importante la finalul partidei”, a explicat antrenorul principal al Ceahlăului succesul din Ghencea.

Ideea odihnirii titularilor, de către steliști nu poate scuti campioana de efectele înfrângerii cu Ceahlăul. Mulți antrenori din Liga I procedează astfel și, de cele mai multe ori, nu rezolvă problemele reprezentării pe mai multe planuri (continental și intern), dacă țin pe margine jucătorii titulari. ”De ce să odihnești niște jucători în formă când orice joc, e mai bun decât un antrenament?”, este întrebarea care stă pe buzele celor care nu sunt adepții unei astfel de tactici. În ceea ce-o privește pe Ceahlăul, lotul nu-i permite lui Florin Marin astfel de manevre, dar, multă lume transformă această problemă, aparentă, într-un avantaj, pentru că experiența în prima ligă se acumulează jucând titular meci de meci, nu stând în tribune. Selecționerul României are nevoie de jucători experimentați atunci când apelează la ei și nu pune pe primul plan odihna.

”Vă daţi seama ce bancă de rezerve au avut adversarii, dacă şi-au permis schimbări la pauză, de genul celor pe care le-a avut Steaua contra noastră: Sânmărtean și Adi Popa. Nu le-am lăsat spaţii aproape deloc, iar asta a contat cel mai mult. Apoi, cred că experiența se acumulează jucând, în meciuri grele. Și meciurile amicale, trebuie să fie unele care le pun probleme jucătorilor, pentru a vedea unde suntem cu pregătirea”, crede Florin Marin.

Florin Marin și ”secretul” invincibilității Ceahlăului, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ceahlăul, echipă cu ”potențial mare”

Revenirea lui Florin Marin ca antrenor, a produs șocul mult așteptat la Ceahlăul. Se pare că toată lumea e mulțumită în momentul de față: conducerea administrativă nu este nevoită să mai caute antrenor, iar Florin Marin nu mai face muncă de birou, ca manager general. Se pare că nu restanțele financiare sunt adevărata problemă la Ceahlăul, ci un antrenor capabil să motiveze niște tineri.

”Când am venit la Piatra Neamț, am găsit o echipă tânără, cu o medie de vârstă de circa 23 de ani şi jumătate, adică o echipă cu un potenţial foarte mare. Avem jucători de calitate, dar care nu au atins încă maturitatea, iar pentru ei a fost un şoc să piardă la diferenţe mari în primele etape. Pot progresa, însă au nevoie de răbdare și de muncă. Le-am și spus înaintea jocului cu Steaua că mergem să câștigăm, iar la conferința dinaintea plecării spre București am explicat că avem de pierdut trei puncte în urma unui joc cu Steaua. Sunt trei puncte importante în clasament”, a explicat antrenorul Florin Marin tactica după care s-a ghidat în lucrul individual cu jucătorii.

Apoi, victoria Ceahlăului s-a regăsit și în cifrele din statistici: 5 șuturi pe poartă în dreptul jucătorilor Ceahlăului, față de numai 4, cât au expediat steliștii. ”Ne-a lipsit șutul de la distanță”, a recunoscut Costel Gâlcă, la finalul partidei cu Ceahlăul, când și-a asumat înfrângerea, declarativ vorbind, pentru că, faptic, nu s-a întâmplat nimic. De partea cealaltă, până și cometatorul televiziunii Look TV a recunoscut că Ceahlăul a jucat ”cu mult tupeu, ofensiv”, fapt care a luat pe nepregătite Steaua, mai ales că pietrenii nu avut promisă o primă specială pentru victorie, nici măcar din partea unei contracadidate a bucureștenilor, așa cum sugera Chipciu, la finalul jocului, atunci când a criticat maniera de arbitraj.

”Am fost determinați, agresivi, am făcut un joc perfect, ne-am creat ocazii, am pus probleme adversarului și am câțtigat meritat. După meci niciun stelist nu ne-a felicitat pentru victorie”, a mai spus antrenorul principal al Ceahlăului, cel care și-a avertizat elevii că meciul contra Concordiei Chiajna, de vineri, care se va disputa la Piatra Neamț, va fi infinit mai greu decât cel cu Steaua.

Niciun joc nu seamănă cu celălalt

De bună seamă, cine se așteaptă la un joc pe măsura celui din Ghencea, din partea Ceahlăului, etapa viitoare, se înșeală. La Piatra Neamț va veni Concordia Chiajna, o echipă ce închide bine jocul, iar Ceahlăul va trebui să atace, fără să se descopere în apărare.

”Fiecare joc, are strategia lui. Noi vrem să câștigăm jocul. Aș prefer să nu jucăm bine, dar să câștigăm meciul cu Concordia”, a explicat Florin Marin. ”Orice echipă poate prinde o zi mai slabă, dar, în ciuda înfrângerii cu noi, Steaua păstrează prima șansă pentru calificare în grupele Champions League. Le va fi greu să marcheze celor din Ludogoreț două goluri Stelei”, a conchis Florin Marin, analiza jocului câștigat cu Steaua, joc ce a trezit, după mult timp, semne de admirație în dreptul echipei pietrene.

Mihai STOIAN

Articolul precedentÎncurajarea migraţiei primarilor – în contradicţie cu principiile statului de drept
Articolul următorSteaua acuzată că a vândut meciul cu Ceahlăul