0:00

Florin Marin revine ca manager general, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Florin Marin a fost antrenorul secund al naționalei de fotbal a României, dar a renunțat la funcție în returul campionatului trecut pentru a prelua echipa Astra Giurgiu, funcție la care a renunțat, sau, după cum spun ziarele de sport, a fost forțat să renunțe de patronul Ioan Nicolae, înainte de finala Cupei României. Mai precis, după un 0-0, scor înregistrat de Astra, la Mediaș, în returul campionatului trecut. Indiferent, dacă sunt adevărate, sau nu, aceste povești, cert este că Florin Marin a urmărit multe meciuri ale Ceahlăului din campionatele trecute, din postura de secund al lui Victor Pițurcă, dar și din cea de prieten al primarului Gheorghe Ștefan. Florin Marin, la a șasea ”înscăunare”, devine cel mai dorit tehnician al echipei pietrene, urmat de Viorel Hizo, care, însă, s-a retras din activitate.

Şi-a legat numele (și renumele) de Ceahlăul

Florin Marin a pregătit-o pentru prima dată pe Ceahlăul în campionatul 1996-1997, iar pregătirea a fost una benefică pentru echipa pietreană. Gheorghe Ștefan, care atunci era președintele executiv al pietrenilor declara la acea vreme: ”Mâna lui Florin Marin face minuni, ceea ce s-a văzut și la Ceahlăul”. Fostul fundaș de legendă al Stelei, din perioada 1976-1984, pentru care a bifat 174 de jocuri în prima divizie, a revenit la Ceahlăul în turul campionatului 2001-2002, de unde a plecat, în funcția de antrenor principal la Universitatea Craiova, echipă pe care a antrenat-o între 2001 și 2002, apoi a preluat funcția de antrenor principal la Dinamo. La Piatra Neamț, Florin Marin avea să revină în campionatul 2004-2005, într-un moment greu pentru formația pietreană. Fiind în liga secundă, Ceahlăul a dorit reformarea echipei, cu elemente tinere, locale, pentru a reuși să repromoveze în Liga I. N-a fost să fie, să-și ducă proiectul până la sfârșit, pentru că a fost numit antrenor al naționalei de tineret a României U21, pe care a antrenat-o între 2005 și 2006.

Între anii 2006 și 2007, Florin Marin a fost numit de conducerea administrativă a FC Ceahlăul, pentru prima oară, manager general, în istoria clubului pietrean. Antrenor principal a fost atunci Mihai Ionescu, dar Florin Marin a stat în permanență pe banca tehnică, deoarece, echipa pietreană se afla în plin parcurs de promovare în Liga I. Ultima oară, Florin Marin a antrenat-o pe Ceahlăul între 2008 și 2009, dar a rămas bun prieten cu primarul Ștefan, cel care a declarat la rezilierea contractului antrenorului Florin Marin că ”este un antrenor foarte bun, dar păcat că nu are rezultate, ori rezultatele țin pe banca tehnică un antrenor”. Florin Marina fost secundul lui Victor Pițurcă, pe banca tehnică a naționalei de fotbal a României, între anii 2011-2014, înainte de a fi antrenor pentru câteva etape, la Astra Giurgiu. De luni, 16 iunie, va fi instalat oficial manager general, pentru a doua oară în carieră la Ceahlăul Piatra Neamț.

”Legende” cu și despre Florin Marin

Dintre propozițiile ”celebre” spuse de Florin Marin, care au rămas în istoria Stadionului ”Ceahlăul”, cea mai cunoscută este ”Hai, puneți presiune pe ei!”, îndemn cu care tehnicianul își motiva elevii să facă pressing în jumătatea adversă. Dintre legendele care s-au spus despre Florin Marin, cea mai savuroasă este cea conform căreia, după ce obține o victorie, tehnicianul nu-și schimbă șosetele norocoase înaintea meciurilor importante, iar în deplasări, șoferul autocarului este sfătuit să poarte aceeași cămașă, dacă echipa bifează un rezultat pozitiv pe teren străin. Florin Marin este recunoscut pentru meticulozitatea cu care analizează orice fază dintr-un meci, fiind atent la cele mai mici detalii. Printre altele, în discuțiile cu presa ține la respect ziariștii, impunând, în același timp, respect. Nu acceptă ca ziariștii să-i spună porecla ”Flocea”, de fiecare dată taxând acest aspect, astfel: ”Pentru voi, nu sunt Flocea!”

Marin Barbu crede că staff-ul tehnic s-a întărit

Marin Barbu crede că aducerea lui Florin Marin la Ceahlăul reprezintă un plus pentru echipa pietreană, atât în plan tehnic, dar și în plan administrativ. Asta pentru că toate mișcările sunt analizate și întoarse pe toate fețele, iar Florin Marin nu este omul care să lase lucrurile la voia întâmplării, ”disciplina” fiind cuvântul de ordine în club. ”E foarte bine că dl. Florin Marin vine la Piatra Neamț. Este un antrenor care știe cu se mănâncă fortbalul, a cărui experiență de fotbalist și antrenor, nu poate fi pusă la îndoială. Este un om ce se poate ocupa de probleme inerente care se pot ivi în viața unui club. Suntem prieteni, așa îmi place să cred, și vom lua împreună cele mai bune decizii în ceea ce privește transferurile pe care le vom face. Oficial, ne vom vedea luni, 16 iunie, când vom porni la drum împreună și vom munci pentru a face o echipă bună la Ceahlăul, pentru că va urma un campionat, ce nu va fi ușor”, a declarat Marin Barbu, cel care își va păstra funcția de antrenor principal.

Boghian promite achitarea restanțelor

Iuliean Boghian, directorul de marketing al formației pietrene, a anunțat că în cel mult 10 zile, vor fi achitate toate restanțele financiare către angajați și jucători: ”Financiar clubul nu se află într-o situație grea. O să avem în perioada următoare întâlniri cu toți furnizorii, iar acolo unde avem restanțe le vom achita. Avem un grafic de eșalonare la plată a datoriilor către stat, pe care-l respectăm, iar în maxim 7-10 zile vom achita toate restanțele către personalul clubului, care nu sunt mari”. Directorul de marketing al Ceahlăului a evitat să spună dacă a fost chemat la DNA să dea declarații în legătură cu ancheta deschisă în februarie de procurorii ce verifică legalitatea contractelor încheiate de clubul pietrean cu Primăria Piatra Neamț, CJ Neamț și alți sponsori privați.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedent“Chinezării” amendate aspru de OPC Neamţ
Articolul următorCARPATCEMENT – partener de nădejde al Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

2 COMENTARII

  1. Dupa miscarile care se preconizeaza Ceahlaul are drum liber spre Liga 2 a.
    Este incredibil cum se da credit total neperformantei si a unora care nu au reusit niciodata nimic performant.

  2. De acord,oameni care nu au facut performanta ,sunt buni de Ceahlaul,pregatire fizica draconica pe naiba,nu se poate suplini ,valoarea ,doar cu pregatire fizica.Daca a plecat „Costica”,unul din jucatorii care au pus suflet,si daruire pentru acest club cat a evoluat la Ceahlaul,nu vad cine-l va inlocui sa traga echipa dupa el.Poate Achim,poate Onciu ,Chitosca 😉

Comentariile sunt închise.