Flori Nedelcu refuză România

Florentina Nedelcu (dreapta) alaturi de Iuliana Nucu

Voleibalista Florentina Nedelcu spune că nu va mai reveni în România ca jucătoare, dar nu exclude să revină ca antrenoare. Fosta jucătoare a UNIC-ului este deja la cel de-al şaptelea campionat francez, pe care nu l-ar schimba cu altul, chiar dacă acum joacă în eşalonul secund. „M-am obişnuit cu campionatul, cu stilul, care este puţin diferit de cel românesc, de exemplu. Nu este nici o problemă să joc în liga a doua, e foarte puternică. Sper să promovăm la finalul acestui campionat”, a declarat Florentina Nedelcu. Fosta componentă a Unicului, a mai declarat că se va retrage din lotul echipei naționale a României.  „Cu echipa naţională am cam terminat. Este momentul celor tinere. Exceptând anul acesta, a fost o experienţă foarte frumoasă, cu calificări la turneele finale Europene şi Mondiale. A fost ceva deosebit, dar s-a terminat. Momentul meu pentru echipa natională a trecut”, a mai precizat Florentina Nedelcu. De la transferul de la Unic, voleibalista a evoluat numai în Franţa, la Terville Florange Olympique Club (2006-2008), Entente Sportive Cannet-Rocheville Vollley-Ball (2008-2010), Pays d’Aix Venelles Volley-Ball. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    PSD intră în guvernul Niculescu cu 11 ministere din 17. Practic, o formulă PSD – Nicușor Dan

    PSD a decis să facă parte din noul guvern condus de Luca Niculescu,...

    Accident în Piatra Neamț în zona Sălii Polivalente

    Actualizare: ISU Neamț anunță că, în urma accidentului produs în jurul orei 16.00,...

    Iași „Bursierii Sfintei Parascheva”- Zece tineri premiați pentru excelență!

    Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan a premiat, în cadrul Slujbei Liturgice dedicate...

    FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași

    Voluntarii militari și civili nemțeni, din cadrul asociației Invictus România, au preluat ștafeta...

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...