Anul acesta, Structura Teritoriala Neamț a Colegiului Național al Asistenților Sociali din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, a avut 8 nominalizari pentru acordarea diplomei de excelență în asistență socială. La Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, care s-a desfășurat la Ateneul Român, miercuri, 20 martie, au ajuns în finală trei asistenți sociali: Camelia Arcăleanu de la DGASPC Neamț, la categoria Premiul pentru asistentul Social din domeniul protecției copilului, Denis- Petru Ciudin de la Direcția de Asistență Socială Roznov, la categoria Premiul pentru asistentul social din domeniul protecției persoanelor vârstnice și îngrijirii la domiciliu, Maria Mitocaru de la primăria comunei Poiana Teiului, la categoria Premiul pentru asistentul social din mediul rural.

„Suntem mândri și bucuroși, în același timp, că județul Neamț a ajuns și anul acesta în finală, cu trei asistenți sociali. Gala CNASR a sărbătorit anul acesta 10 ani și este forma de recunoaștere a realizărilor, a profesionalismului asistenților sociali, de promovare a profesiei și participăm în fiecare an pentru a-i onora pe cei care pun pasiune în sprijinul celorlalți. Asistența socială nu este doar o profesie, ci este și o prioritate pentru asigurarea și respectarea drepturilor persoanelor aflate în dificultate, pentru a le asigura o viață demnă și respectabilă, în special celor aflați în dificultate. Pentru asta, consider că toate eforturile asistenților sociali trebuie recunoscute, atât la nivelul organizațiilor profesionale, a instituțiilor unde își desfășoară activitatea, dar și la nivelul întregii comunități”, a declarant Nicoleta Ciocârlan, președinte al Structurii Teritoriale Neamț a CNASR.

WhatsApp Image 2024 03 22 at 08.09.07 1

Cristina Păvăluță, director general DGASPC Neamț: „Prezența noastră și în acest an la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, nu face decât să ne onoreze și să fim mândri că activitatea asistenților sociali este recunoscută și apreciată. Dovada este colega noastră, Camelia Arcăleanu, ajunsă în finală la categoria Premiul pentru Asistentul Social din domeniul protecției copilului. Este o apreciere a muncii depuse, a implicării în rezolvarea situației copiilor în dificultate. Am colaborat și susținem în continuare colaborarea cu asociațiile profesionale, ONG-uri și alte forme de organizare profesională care promovează și susțin activitatea de asistență socială, activitatea întregii echipe a DGASPC Neamț. Mulțumim tuturor celor care ne-ați susținut, ne-ați propus și votat, ne-ați sprijinit și apreciat de-a lungul anilor”.WhatsApp Image 2024 03 22 at 08.09.07 2

C.T. STURZU

Articolul precedentPrimăria Piatra-Neamț anunță: noi locuințe pentru specialiștii din sănătate și învățământ
Articolul următorVIDEO. Viorel Miron, candidat PNL la primăria Roznov și Eugen Țapu Nazare, senator PNL invitați la „Cafeaua de dimineață”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.