Finalele competiţiilor naţionale de lupte vor avea loc la Piatra-Neamţ

Cupa României U15 şi Finala Campionatului Naţional pe Echipe U15, Lupte Libere, Lupte Greco-Romane şi Lupte Feminine vor avea loc în Sala Polivalentă din Piatra-Neamţ, în perioada 29 martie-2 aprilie anul acesta.

Competiţiile vor aduce în oraş peste 800 de practicanţi ai acestui sport din întreaga ţară. Principalul organizator, Federaţia Română de Lupte, a solicitat Primăriei Piatra-Neamţ acordarea unor spaţii potrivite pentru desfăşurarea şedinţei tehnice, a probelor, semifinalelor şi finalelor.

În şedinţa extraordinară de vineri, 10 martie, a Consiliului Local Piatra-Neamţ, viceprimarul Alin Ştefan Lehăduş propune un proiect de hotărâre ce are în spate un protocol de colaborare, prin care ar urma să fie acordate în folosinţă gratuită spaţiile necesare. Mai exact, sala de conferinţă în prima zi a evenimentului, între orele 17,00 – 18,30, sala mare de competiţii şi vestiarele pentru perioada de desfăşurare a competiţiilor.

Unul dintre argumentele Referatului de aprobare din spatele proiectului este acela că sportivii din Piatra-Neamţ au participat la numeroase evenimente sportive unde au obţinut multe trofee, medalii şi distincţii ridicând astfel valoarea municipiului.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...