Încurajând fetele să urmeze o carieră în silvicultură, Junior Achievement (JA) România și Ingka Investments România lansează a doua ediție a proiectului „Fete în silvicultură”. În 2025, programul a început în luna februarie și se va desfășura în județele Neamț, Iași, Suceava și Vrancea, incluzând 10 școli gimnaziale și 3 licee, cu scopul de a familiariza elevii cu profesiile din domeniul silvic și de a oferi oportunități de formare aplicată.
Prin activități educaționale atât în sălile de clasă, cât și în natură, fetele vor putea participa la sesiuni interactive și vor putea aplica pentru o bursă școlară.
De asemenea, ele vor descoperi cariere precum inginer silvic și pădurar, încurajându-le să exploreze opțiunile profesionale. Anul trecut, 450 de elevi, dintre care 240 de fete, au beneficiat de acest program, iar 9 dintre ele au obținut burse în valoare totală de 4.500 de euro.
„Cel mai mult la această activitate mi-au plăcut întâmplările din pădure care ne-au fost prezentate și modul în care voluntarul ne-a povestit despre prima femeie inginer în silvicultură din România“, a declarat o elevă a Școlii Gimnaziale Regina Maria Bicaz.
Programul se aliniază cu strategia Junior Achievement de pregătire a tinerelor pentru piața muncii și cu angajamentul Ingka Investments de a sprijini diversitatea și egalitatea de gen în domeniul silviculturii. „Femeile nu numai că au un loc în silvicultură, dar și joacă un rol crucial, așa cum s-a demonstratde-a lungul timpului. La Ingka Investments suntem mândri să susținem această inițiativă care promovează egalitatea de gen și dezvoltarea profesională a femeilor din sectorul forestier. Recunoaștem că tranziția între diferitele etape ale educației poate fi o perioadă plină de întrebări și incertitudini, în special pentru adolescenți. Îi încurajăm pe elevi să își continue studiile și să exploreze lumea fascinantă a silviculturii. Scopul nostru este să le oferim o perspectivă mai largă asupra unei cariere în silvicultură și să abordăm provocările comune asociate cu această profesie”, a declarat Cristina Igescu, People & Culture Manager la Ingka Investments România.
Proiectul „Fete în silvicultură” promite sprijinirea tinerelor, oferindu-le un cadru propice pentru a învăța, a se dezvolta și a construi o carieră în domeniul silviculturii.
Denisa POPA