Femeie rănită în urma unui accident în care au fost implicate cinci mașini

Femeie rănită în urma unui accident în care au fost implicate cinci mașiniUn accident în care au fost implicate cinci autoturisme a avut loc duminică, 4 august, pe DN 15, în localitatea Zănești.

Potrivit IPJ Neamț: „În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism, din direcția Piatra-Neamț către Podoleni, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul ce se deplasa în fața sa, ce staționase pentru a acorda prioritate unui pieton, intrând în coliziune cu acesta, părăsind partea carosabilă și acroșând alte trei autoturisme.

În urma coliziunii a rezultat rănirea unei femei, în vârstă de 31 de ani, pasager în unul din autoturisme avariate, care a fost transportată la o unitate medicală”.

Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați pentru a determina dacă au consumat alcool, rezultatele fiind negative, menționează aceeași sursă.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora