ACTUALIZARE: În accidentul de astăzi, 21 septembrie, ora 14:30, de la Vânători-Neamţ au fost implicaţi un şofer de TIR, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Valea Lungă (judeţul Alba) şi o conducătoare auto, de 40 de ani din Ploieşti. „Am încetinit la vreo 50-60 de metri când am văzut că șoferul din fața mea a ieșit. Apoi, am văzut că iese doamna cu mașina din dreapta. Am pus frână brusc, am tras de volan ca să evit că m-am gândit că se oprește pe axul drumului. Dar, nu s-a mai oprit. Uitați-vă unde a fost impactul, după axul drumului”, a declarat șoferul TIR-ului, vizibil șocat.

Conform primelor constatări ale poliţiei rutiere, ploieşteanca, care venea de la Mănăstirea Neamţ, nu a acordat prioritate de trecere TIR-ului. Urmările au fost dramatice… (ZCH NEWS)

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un grav accident s-a petrecut la Vânători, Neamţ, la intersecţia cu drumul care duce spre Mănăstirea Neamţ, luni 21 septembrie, în jurul orei 14,30.

Un autoturism, condus de o femeie, a intrat frontal într-un TIR, iar conducătoarea auto a rămas încarcerată.

„La locul intervenţiei au plecat echipajul de descarcerare de la Târgu-Neamţ, o ambulanţă de la SAJ Neamţ şi o ambulanţă SMURD”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Vom reveni cu detalii. (C. MIRCEA)

Articolul precedentATENŢIE TÂRGNEMŢENI! Apa Serv vă comunică de ce nu aveţi apă!
Articolul următorUn tânăr băut a intrat cu maşina în poarta Staţiei de Epurare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.