Astăzi, 7 iulie, după-amiază, o femeie de 67 de ani, nedeplasabilă, din Piatra Neamț, a fost găsită fără suflare de pompierii veniți pentru deblocarea ușii apartamentului său din strada Vasile Conta.
Vecinii care nu au mai văzut-o și nu au mai auzit nimic din apartamentul femeii de ceva timp, au alertat pompierii bănuind că aceasta a pățit ceva.
Două echipaje de pompieri ale Detașamentului Piatra-Neamț cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD au ajuns la fața locului. „Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, pompierii au pătruns în apartamentul situat la etajul patru într-un bloc de locuințe din strada Vasile Conta. În interiorul apartamentului a fost găsită o femeie de aproximativ 67 de ani ce nu prezenta semne vitale”, a precizat locotenent Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamț.
Urmează ca medicul legist să determine cauza decesului.
Angela Croitoru