Femeie desfigurată în bătaie, agresorul reținut

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Roman, a fost reținut, în ziua de 2 septembrie, după ce și-a lovit concubina, cu sălbăticie, până a desfigurat-o. Femeia, care are 28 de ani, a fost internată în spitalul din localitate. Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele agresorului, pentru violență în familie.

Femeie desfigurată în bătaie, agresorul reținut„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânără este într-o relație de concubinaj cu un bărbat de 43 de ani, din Roman. Ieri, în timp ce se aflau în locuința comună, cei doi au avut discuții în contradictoriu, pe fondul cărora bărbatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Astăzi, bărbatul violent va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de arestare preventivă. Cei tentați să facă „ordine” acasă cu pumnul este bine să știe că riscă o pedeapsă mai mare cu un sfert față de limitele stabilite de Codul Penal dacă  „victima infracţiunii de omor, lovire sau vătămare corporală este un membru de familie”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...

Activitatea ITM Neamț pentru luna aprilie – 14 persoane prestau muncă nedeclarată

Verificările efectuate de funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de...

Vaslui. Explozie provocată de o acumulare de gaze – două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite iar locuința acestora a...

Regizorul Andrei Șerban a primit o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

În această seară, 13 mai, a avut loc ceremonia...