0:00

FC Ceahlăul la 65 de ani. Întâlnire de suflet în 1984, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La sărbătoarea de 65 de ani de la înființarea echipei de fotbal Ceahlăul, programată în luna noiembrie 1984, a participat și criticul literar Radu G. Țeposu de la revista “Flacăra”, care a relatat despre întâlnirea de suflet de la Piatra Neamț. Articolul a apărut în numărul 49 al revistei, vineri , 7 decembrie 1984. (A. MOISE)

“La întrevederea festivă, actualii conducători ai clubului Ceahlăul au avut prilejul, cu totul emoționanat, de a-i reîntâlni pe câțiva din foștii jucători nemțeni, azi oameni în vârstă, cei mai mulți octogenari împovărați de valurile vieții, sosiți la acest eveniment cu plăcerea intactă a amintirii şi cu încântarea de a-și fi văzut împlinit visul entuziast al tinereții. Dintre acești oaspeți de onoare care au rememorat istoria patetică ori anecdotică a clubului au fost prezenți prof. Univ. Ing. Octav Lecca (cel dintâi casier al clubului, care a trasat cu plugul marginile terenului de odinioară, numit Borzoghean, pe care astăzi se înalță un modern stadion), juristul Emil Bădărău, prof. Univ. Ionel Lipovanu (supranumit “bicicleta” pentru viteza sa), juristul Constantin Grigoriu (aflat şi astăzi în fruntea Comisiei judeţene de fotbal, în pofida vârstei), ing. Constantin Tofan (portarul de altădată, cu nelipsita sa șapcă de comis-voiajor), Constantin Grădinescu, Dumitru Velea şi Aurel Baciu, toți întemeietori, într-un fel sau altul, ai clubului ajuns astăzi la o vârstă respectabilă. Reîntâlnindu-se la vârsta amintirilor, acești oameni și l-au asociat pe un alt oaspete de onoare, așijderea localnic, prof. Univ. Victor Firea, vicepreședintele Federației Române de Atletism și membru al FIA, cel care  a devenit primul maestru al sportului la noi și care avea să aducă județului Neamț cel dintâi titlu de campion la atletism. Oaspeții, aflați într-o vervă spirituală pe măsura distincției lor, s-au încântat povestind episoade din începuturile frământate ale clubului, amintiri despre pățaniile sportive de altădată, în fine, momente încărcate de tâlc din cariera lor fotbalistică. Totodată, ei au invitat la un dialog amical pe fruntașii actuali ai mișcări sportive locale, aflați de față, precum Ioan Balcâza, președinte CJEFS Neamț, Marcel Weiss, președinte de onoare al FC Ceahlăul, Vitalie Dumitriu, președinte executiv, dr. Costache Andone, vicepreședintele și susținătorul tenace al clubului, atâți ani, Ştefan Dumitru, directorul IJGCL, Ermil Marcoci, directorul tehnic al IFET Neamț, Ştefan Boboc, directorul IJTL, Ilie Preda, directorul Întreprinderii Avicola, toți membrii ai clubului, și Gheorghe Păunescu, susținătorul și cronicarul de suflet al fotbalului nemțean. Un adevărat dialog între generații! A doua zi, toți cei prezenți la întrunire au vizionat meciul de fotbal dintre FC Ceahlăul și FC Constanța, terminat, am zice, în chip omagial, cu victoria gazdelor. Întâlnirea a fost precedată de două întâmplări sportive emoționante: intonarea imnului fotbalist, consacrat în urmă cu 65 de ani, și încredințarea loviturii de deschidere celui mai vârstnic fotbalist nemțean, Octav Lecca. Întâlnirea omagială a celor amintiți, pe cât a fost de insolită, pe atât s-a arătat de inspirată, spre gloria balonului rotund care continuă să se învârtească”. (Radu G. ȚEPOSU)

Articolul precedentApel pentru susţinerea sportului
Articolul următorRadu Beligan serbează 95 de ani pe scenă