FC CEAHLĂUL: În loc de investiții, Ronca, Rossi și Ze Maria ar fi cerut decontarea biletelor de avion

Rossi, Massone, Ronca si Mironas 01 (2)Italienii au cerut actualei conduceri administrative a Ceahlăului să facă rost de bani pentru ca lotul pietrean, sub comanda antrenorului Ze Maria, să plece în cantonament la Roma, în această iarnă, cantonamentul nefiind decontat, așa cum se credea inițial, de Angelo Massone. Ceilalți angajați ai clubului pietrean așteaptă și ei, neplătiți, rezultatul auditului comandat de Massone. Surse din clubul Ceahlăul, care au ținut să-și păstreze anonimatul, au declarat că Ricardo Ronca, Renzo Rossi și Ze Maria și-au depus la clubul pietrean deconturile pentru biletele de avion cu care au ajuns în România, ceea ce întărește încă o dată ideea că investiția avocatului Angelo Massone la Ceahlăul nu este, deocamdată, decât la nivel declarativ. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.