0:00

FC Ceahlăul bate pasul pe loc, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În aproximativ 3 săptămâni și jumătate, Ceahlăul va debuta în Cupa Ligii, apoi în Liga I şi într-o nouă ediție a Cupei României. Acestea sunt întrecerile în cadrul cărora va fi angrenată formaţia pietreană în următoarea stagiune internă, cu mențiunea că, la finalul campionatului 2014-2015, din Liga I vor retrograda 6 echipe! Deși sezonul transferurilor s-a deschis pe data de 16 iunie, pietrenii n-au bifat nicio achiziție, deși LPF le-a virat prima tranșă din drepturile de televizare. Conform unui calcul făcut de oficialii LPF, pentru locul 9 ocupat în sezonul trecut, Ceahlăul urmează să încaseze 1.700.000 de euro!

”Legea tăcerii”

Conducerea Ceahlăului și-a încasat și ea, alături de jucători, primele de obiectiv, conform Regulamentului de Ordine Interioară care specifică faptul că personalul administrativ depinde de rezultatele echipei. În club se vorbește de cifre fabuloase, mergând până la 900 de milioane de lei vechi pentru președintele Consiliului de Administrație, primă de obiectiv și 600 de milioane de lei vechi pentru directorul de marketing. Primele de obiectiv încasate de șefii Ceahlăului sunt, însă, trecute la rubrica ”confidențialitate”, ele nefiind confirmate, dar nici infirmate, de conducerea administrativă. Nici bugetul echipei n-a fost anunțat oficial, cum fac, de regulă, echipele din prima ligă, astfel încât numai șefii clubului știu ce sumă are Florin Marin pentru transferuri. De fapt, în clubul profesionist FC Ceahlăul, e un labirint al tăcerii, în care ești purtat din om în om, pentru a pierde timpul și pentru a renunța la ”interpelări” și în care funcționează de minune ”Legea tăcerii”. Președintele Viorel Măstăcăneanu este plecat în concediu, în străinătate, managerul Florin Marin este ocupat tot timpul, iar Iuliean Boghian îndrumă ziariștii către ofițerul de presă. Acesta îți spune că nu deține această funcție și să încercăm să-l contactăm pe Gelu Crăcană, care, ne reamintește că i-a fost reziliat contractul de Viorel Măstăcăneanu. Și, fără să vrei, tot la șeful CA ajungi… Până acum ni s-a spus doar de reconstrucția lotului și de ”plombarea” găurilor din propriul efectiv de jucători, astfel încât să existe dubluri pe posturi. Până la definitivarea lotului şi până la începerea seriei meciurilor de verificare a perioadei precompetiţionale, oficialii Ceahlăului au aflat reperele importante din noul sezon competiţional. Nu doar Campionatul Ligii I şi Cupa României sunt „fronturile“ pe care au de luptat în stagiunea 2014-2015 jucătorii Ceahlăului, mai e și Cupa Ligii, care debutează pe 16 iulie.

FC Ceahlăul bate pasul pe loc, ZCH NEWS - sursa ta de informații

”Zero” vânzări, ”zero” achiziții

Întrecerea internă va începe în aproximativ 3 săptămâni și jumătate în care pietrenii n-au făcut nicio achiziție, nici măcar de jucători liberi de contracte, dar au și ratat transferul lui Andrei Marc la CFR Cluj, cerând pe tânărul fundaș un preț prea mare. Asta nu e o noutate, pentru că, exact același lucru s-a întâmplat și în iarnă, când diriguitorii Ceahlăului s-au folosit și de nume precum Espanol Barcelona, sau formații din Italia, pentru a crește prețul jucătorului, fără să țină cont de prioritățile clubului și fără să aibă în vedere reinvestirea sumelor de bani în alți jucători. Data de 16 iulie, este momentul anunţat de oficialii LPF pentru turul preliminar din cadrul Cupei Ligii, competiție organizată în premieră în acest sezon. Optimile de finală în cadrul aceleiaşi competiţii se vor desfăşura între 18 şi 19 iulie, iar o săptămână mai târziu va începe noua ediţie de campionat în primul eşalon. Conform LPF, etapele programate la finalul săptămânii în Liga I se vor disputa pe durata a 4 zile: vineri, sâmbătă, duminică şi luni. În cazul etapelor intermediare, programul urmează să fie stabilit ulterior de televiziunile cu drept de transmitere a partidelor în direct.

Prima etapă din Liga I – pe 25 iulie

Campionatul Ligii I va debuta pe 25 iulie, iar ultimul meci de Liga I din anul calendaristic 2014 se va disputa pe 8 decembrie. Nu va fi şi ultima partidă oficială din acest an, întrucât pe 13 decembrie este programată faza sferturilor de finală în Cupa Ligii. Prima etapă din 2015 se va juca pe 17 februarie, iar campionatul se va încheia pe 28 mai. Până la tragerea la sorţi a ”ţintarului” Ligii I, ordinea etapelor arată astfel: 25-28 iulie 2014 (etapa I) / 1-4 august (etapa a II-a) / 8-11 august (etapa a III-a) / 15-18 august (etapa a IV-a) / 22-25 august (etapa a V-a) / 29 august-01 septembrie (etapa a VI-a) / 12-15 septembrie (etapa a VII-a) / 19-22 septembrie (etapa a VIII-a) / 26-29 septembrie (etapa a IX-a) / 3-6 octombrie (etapa a X-a) / 17-20 octombrie (etapa a XI-a) / 24-27 octombrie (etapa a XII-a) / 31 octombrie – 3 noiembrie (etapa a XIII-a) / 7-10 noiembrie (etapa a XIV-a) / 21-24 noiembrie (etapa a XV-a) / 28 noiembrie-01 decembrie (etapa a XVI-a) / 5-8 decembrie (etapa a XVII-a).

În 2015, jocurile oficiale încep cu manşa tur a semifinalelor Cupei ligii, partide anunţate în 17 februarie. La 3 zile distanţă vor începe şi disputele returului din campionatul Ligii 1, întrecere care-şi va derula rundele conform programului următor: 20-23 februarie 2015 (etapa a XVIII-a) / 27 februarie-02 martie (etapa a XIX-a) / 6-9 martie (etapa a XX-a) / Semifinale retur Cupa Ligii I (11 martie 2015) / 13-16 martie (etapa XXI-a din campionat) / 18 martie (etapa a XXII-a, intermediară din campionat) / 20-23 martie (etapa a XXIII-a) / 3-6 aprilie (etapa a XXIV-a) / 8 aprilie (etapa a XXV-a, intermediară) 10-13 aprilie (etapa a XXVI-a) / 17-20 aprilie (etapa a XXVII-a / 24-27 aprilie (etapa a XXVIII-a) / 29 aprilie (etapa a XXIX, intermediară) / 1-4 mai (etapa a XXX-a) / 8-11 mai (etapa a XXXI-a) / 15-18 mai (etapa a XXXII-a) / 20 mai 2015 (Finala Cupei Ligii) / 22-25 mai (etapa a XXXIII-a) / 28 mai 2015 (etapa a XXXIV-a). Programul meciurilor din fiecare etapă a ediţiei 2014-2015 a Ligii I va fi stabilit prin tragere la sorţi la 2 iulie.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentAu părăsit învățământul obligatoriu
Articolul următorVoința Ion Creangă a ratat promovarea