Fără meditații organizate de Primăria Roman

scoala de vara

Tradiția ca elevii care nu au luat examenul de bacalaureat să primească meditații gratuite oferite de profesorii romașcani voluntari se întrerupe în acest an. În urmă cu șase ani, primarul Laurențiu Leoreanu a propus ca la Casa de Cultură să fie organizate meditații gratuite, cu sprijinul cadrelor didactice. Dacă în primii ani proiectul a avut un succes, în ultimii doi ani interesul elevilor de a se prezenta la ore s-a diminuat. Edilul spune că cele mai multe unități școlare s-au organizat singure pentru a sprijini elevii și nu au mai apelat la Primăria Roman.

”Vom face o analiză să vedem câți absolvenți din fiecare liceu nu au luat examenul de bacalaureat, apoi vom stabili ce facem. Vom avea în vedere și care este ponderea elevilor romașcani față de cei din mediul rural care nu au luat examenul. Nu este vorba de discriminare, dar, dacă sunt elevi care locuiesc la o distanță mai mare, le va fi mai greu să vină la pregătire. În plus, după câțiva ani, am sesizat, de la an la an, o diminuare a numărului participanților la aceste ședințe de pregătire. Prezența lor a fost foarte slabă mai ales anul trecut. Noi dorim să ajutăm, dar dragoste cu forța nu se poate”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu, precizând că în acest an profesorii sunt plătiți de Minister pentru a oferi în școlile lor meditații elevilor care au picat examenul de maturitate.

Edilul spune că va renunța și la proiectul ”Școala de vară”, ce-și propunea să organizeze activități pentru elevii ai căror părinți nu se pot ocupa de ei, deoarece, și la acest capitol, unitățile de învățământ au început să facă pași înainte: ”Mai multe școli au în această perioadă cursuri de vară. E bine că s-au organizat, că au învățat din experiența pozitivă oferită de noi. Până la urmă, școala de vară trebuie organizată la școală. Noi am vrut să oferim oportunități pentru tinerii aflați în vacanță, dar am observat că acum și în școli, dar și grădinițe se fac astfel de activități”.

Claudia MATEI

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...