Extraodinară cu absenți nemotivați

cj 2013 05

Miercuri, 5 iunie, a avut loc, așa cum era anunțat, ședința extraordinară a CJ Neamț. Ca de obicei, a început cu întârziere, pe motiv că s-a suplimentat ordinea de zi, chiar înainte de ședință, dată fiind importanța aprobării unor proiecte ce nu suportau amânare. Nu toți consilierii județeni au fost prezenți, grupul PP-DD lipsind cu desăvârșire. Iulia Șerban, Nadina Simion, Ștefănel Ploscaru și Adrian Smarandei au fost trecuți cu absențe nemotivate. Aurelian Jora, Vasile Murariu, Radu Miron Tudorel, Ioan Spiridonescu și Ciprian Șerban au lipsit, dar motivat. Ordinea de zi a cuprins 11 proiecte de hotărâri, însă proiectul ce prevedea transmiterea unui bun imobil din domeniul public al județului Neamț în domeniul public al comunei Tașca a fost retras la cererea lui Dan Vasile Constantin, pe motiv că este un proiect ambiguu, iar expunerea de motive trebuie studiată. Cele patru proiecte, care au suplimentat ordinea de zi inițială, au cuprins aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale societăților județene Troleibuzul și Apa Serv, numirea unui manager interimar, până la organizarea unui nou concurs, la  Biblioteca Județeană G. T. Kirileanu și aprobarea planului de analiză și acoperire a riscurilor de pe teritoriul județului Neamț. Toate hotărârile au fost adoptate prin votul unanim al consilierilor prezenți. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...