Expoziții personale în tandem la Biblioteca Neamț

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expozițiile personale de pictură „Realități fictive“, cu lucrări de Carmen Cărăușu și Amalia Șoroagă, și „Expresivitate“, cu tablouri semnate de Tania-Mădălina Solomon și Ștefan Tudor. Manifestarea are loc în perioada 15-30 august, în Sala Cupola și Spațiul expozițional de la parterul Corpului A, curator fiind drd. Andreea Pricop. Vernisajul comun al celor două expoziții are loc pe 20 august, de la ora 15:00, în Sala Cupola.

Expozanții Carmen Cărăușu, Amalia-Consuela Șoroagă și Tania-Mădălina Solomon au absolvit cursurile de masterat, specializarea Pictură, la Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universității de Arte „George Enescu“ Iași, în perioada 2022-2024, cu același coordonator, prof.univ.dr. Mihail Tarași, iar Ștefan Tudor urmează aceleași cursuri, în anul II.

Desenul și culoarea au stat pentru mine, mult timp, între orizont și vis, pictura fiind asociată speranței că într-o zi va veni un timp al ei. După o carieră de 35 de ani în domeniul ingineriei electroenergetice, în anul 2022 am început studii masterale la Universitatea Națională de Arte «George Enescu» Iași, studii pe care le-am absolvit în anul 2024 cu o disertație care a avut ca subiect «Layerele ca elemente plastice în pictură», sub îndrumarea domnului profesor universitar dr. Mihai Tarași. Consider că fiecare spațiu pictural este un univers în sine, iar tabloul nu are ca atribut doar materia și imaginea fictivă, pleacă de la o poveste, de la un gând care trebuie spus, se transpune prin gest, care poate fi o atingere aproape invizibilă, sau vopseaua aruncată direct din cutie, și se termină în întrebările care rămân, sau nu, privitorului ce a zăbovit câteva clipe în fața lui. Tabloul e o întâlnire într-un spațiu în care toate cuvintele vor fi fost deja spuse și pe care mi-o doresc cât mai fastă“, mărturisește Carmen Cărăușu. Amalia-Consuela Șoroagă a precizat că expune o selecție de lucrări realizate pe parcursul celor cinci ani de studii universitare, parte fiind din proiectul de dizertație, care explorează importanța înțelegerii tulburărilor de personalitate. Au fost incluse și reproduceri după operele unor artiști mai puțin cunoscuți, realizate în timpul facultății. „Urmăresc o diversitate atât stilistică, compozițională, cât și cromatică, ca semn al diferențelor dintre stările psihice și fizice. De aceea realizez lucrări în diverse medii expresive, pe care le-am unit, în opinia mea, prin tema comună pe care am abordat-o. Arta mea se împarte în două zone mediale distincte: o zonă mai tradițională și o altă zonă interactivă și acționistă”, a punctat Tania-Mădălina Solomon. Ștefan Tudor spune că a fost motivat de pictorul Liviu Suhar ca, după ceva vreme de la licență, să se înscrie la masterat și că această decizie marchează un moment de renaștere creativă și reflectă o serie de motivații și transformări interioare care l-au determinat să-și redescopere chemarea spre pictură.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Incendiu puternic la Ghigoiești: patru anexe au ars, iar flăcările au ajuns la acoperișul casei

Un incendiu puternic a izbucnit, astăzi, într-o gospodărie din...

Avertisment CNAIR – portal neautorizat pentru achiziția rovinietei. Costurile sunt mai mari și cu aproape 200%

CNAIR anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres...

Fermierii ar putea primi până la 100,000 de euro pentru investiții în floricultură și plante medicinale

Fermierii, cooperativele și organizațiile de producători din România ar...

Accident la Cordun – șoferul uneia dintre mașini a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident în care au fost implicate 2 mașini...

Miros de gaz pe o stradă din Piatra Neamț. ISU a intervenit la fața locului

O sesizare la 112 dată astăzi, 6 august în...

Foto. Accident în Dumbrava Roșie

Un accident în care au fost implicate două autoturisme...

Neamț. Accidente provocate de neatenția la volan

Două accidente de circulație soldate cu rănirea unor persoane...