Evacuări după sezonul rece

speranta 03

Deşi așteaptă tot mai multe sentințe de evacuare pentru chiriașii rău-platnici, care au case atribuite din fondul locativ al primăriei, Locativ Serv Piatra Neamț nu va putea să le şi pună în aplicare prea curând. Aceasta, deoarece, odată cu venirea sezonului rece, conform legii, astfel de evacuări sunt interzise.

”Au apărut deja sentințe pentru evacuarea rromilor, care nici măcar nu mai au contracte de închiriere, din blocurile F1 și F3, din cartierul Speranța, dar și pentru alți chiriași din același cartier, care nici măcar nu încercat să-și mai achite din debite. Vom vedea ce vom face, de comun acord cu Primăria, pentru că în sezonul rece legea nu permite să evacuezi oamenii din locuințe, chiar dacă sunt datornici. În același context, am hotărât că nu mai prelungim contactele pentru cei care au debite mai mari de 15 milioane de lei, decât dacă merg la mediator și eșalonează respectivele debite. Chiar și așa, dacă nu plătesc ratele, avem posibilitatea de a cere instanței executarea silită, fără a mai trece printr-un proces, de fapt acesta este rolul acestei medieri. Mai este o posibilitate. Celor care au datorii mai mari de 15 milioane de lei li se poate prelungi contractul, însă trebuie să fie de acord să fie debranșați de la apă, pentru a nu mai aduna datorii”, a declarat Gabriela Tomșa, director Locativ Serv Piatra Neamț.

Problema evacuărilor este una dificilă, pentru că sunt foarte multe familii care au copii și nu au unde să se ducă. Odată evacuați, chiriașii respectivi vor ajunge probabil tot în curtea primăriei pentru a cere o nouă locuință, fapt pentru care conducerea Primăriei Piatra Neamț se va găsi, la un moment dat, în impas. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...