0:00

EURO 200 continuă şi în 2016 * Bonurile se distribuie până pe 30 iulie, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProgramul „Euro 200” continuă şi în 2016, anunţă Guvernul României, într-un comunicat de presă. Scopul acestuia este acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare.

Printr-o Hotărâre de Guvern, a fost aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. Culoarea bonului valoric din acest an va fi verde deschis.

„Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului şi seria bonului valoric sunt modificate prin Hotărâre de Guvern. Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august. Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea Euro 200 în anul 2016 este de 15 milioane de lei, pentru un număr total de 12.024 de beneficiari (elevi şi studenţi)”, potrivit comunicatului citat.

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

În cei 11 ani de aplicare a programului „Euro 200” au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere 293.373 de elevi şi studenţi. (ZCH NEWS)

Articolul precedentNEAMŢ: După inundaţii, 11 milioane pentru reparaţii! * Iaşul nu primeşte nimic!
Articolul următorVACANŢE MUZICALE 2016, ZIUA A VI-A
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.