Eugen Țapu-Nazare (PNL Neamț): ”Nu renunțăm la cota unică!”

Partidul Național Liberal rămâne ferm și menține cota unică de impozitare, așa cum s-a angajat de la începuturile discuțiilor pentru formarea noului Guvern Ciucă. Aceasta a fost o condiție nenegociabilă și atâta timp cât PNL este la guvernare, cota unică va fi menținută.

În ceea ce privește posibila introducere a unui sistem de impozitare progresiv, PNL se opune categoric acestui demers. Administrația este incapabilă în acest moment să gestioneze un asemenea sistem, în plus, riscul relocării unor firme cu capital străin, în țările vecine, cum sunt Bulgaria și Ungaria, țări în care funcționează cota unică, este foarte mare, cu consecințe nefaste asupra economiei. Un alt aspect de natură să îngrijoreze, este că un sistem de impozitare progresiv are drept consecință directă reducerea semnificativă a investițiilor directe în economie și redirecționarea lor către state vecine, prietenoase cu mediul de afaceri. De asemenea, PNL nu va accepta niciun sistem de impozitare care să conducă la creșterea taxelor.

Cota unică a fost introdusă tot în timpul unei guvernări liberale, iar toate IMM – urile, marile companii, asociațiile de business se împotrivesc ferm eliminării cotei unice. Acest lucru ar conduce la creșterea costului muncii pentru angajați și angajatori ceea ce va determina migrarea veniturilor în zona neagră a economiei, scăderea atractivității României pentru orice fel de investiții, emigrarea specialiștilor. Eliminarea cotei unice ar încetini creșterea economică care permite guvernului să își asume reforme, dar și majorări de salarii și pensii.

Eugen Țapu-Nazare

Chestor al Senatului României

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...