Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț l-a desemnat pe Emil Creangă să fie președintele Clubului de Fotbal (PRIVAT!) Cetatea Târgu Neamț. „Domnul Emil Creangă este managerul Clubului Cetatea Târgu Neamt. Se va ocupa de tot ceea ce înseamnă organizarea clubului și partea economică, ca să nu mai întâlnim situații de genul acesta. Noi nu avem bani să trimitem echipa la competiții și Federația Română de Fotbal ne mai și amendează cu 50 de milioane vechi. Oricum, vom contesta amenda. Facem eforturi importante să asigurăm salariile și premiile jucătorilor, plus celelalte cheltuieli de întreținere a bazei sportive. Avem o asociere cu FC Cetatea în baza căreia asigurăm niște fonduri pentru echipă, iar alți bani vin din asocierea pe care clubul o are cu Consiliul Județean“, a declarat Daniel Harpa. Trebuie să menționăm faptul că primarul Daniel Harpa este dezinformat sau greșit informat. Una din două. Nu există în acest moment niciun contract de asociere între Cetatea Târgu Neamț și Consiliul Județean Neamț și nici n-a existat vreodată o asemenea inițiativă! O simplă lecturare a deciziilor adoptate prin vot de CJ Neamț în legislatura trecută și actuală, sau o cerere în baza liberului acces la informații publice, scoate în evidență acest lucru. Daniel Harpa știe doar de un proiect de alocare a unor bani dați Cetății, la ședința CJ de luna trecută, dar banii au fost alocați la propunerea lui Neculai Pușcașu (colegul de partid al domnului primar Harpa), fără ca acesta să fie susținut de vreun proiect! Asta reclama și Constantin Niță, directorul Volei Club Municipal-LPS Piatra Neamț într-o ediție trecută a ziarului nostru și asta i-a cerut și președintele Culiță Tărâță lui Neculai Pușașu: o motivare și nu niște însemnări cu pixul pe un caiet. În plus, primarul Daniel Harpa trebuie să afle că nu poate numi un manager la un club privat, chiar dacă CL Târgu Neamț sprijină echipa cu bani. Acesta este exclusiv atributul Consiliului de Administrație al clubului de fotbal. (C.S.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



