La Liceul de Arte ”Victor Brauner”, din Piatra Neamț, sâmbătă, 25 februarie, a avut loc, etapa județeană a Olimpiadei Naționale Corale (licee). În urma deliberării juriului, marii câștigători ai acestei faze a competiției au fost desemnați elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman, coordonați de profesor dirijor Gheorghe Gozar.
”Este un rezultat muncit, meritat, care aparține deopotrivă talentului elevilor de la Roman, cât și profesorului Gozar, dirijorul corului. Deși participarea corurilor la competițiile muzicale a mai scăzut față de anii trecuți, Seminarul de la Roman dovedește, încă o dată, că are o tradiție în acest domeniu, pe care și-o onorează cu succes”, a precizat Mihăiță Albu, directorul Liceului de Arte ”Victor Brauner”, cel care a făcut oficiile de gază pentru desfășurarea olimpiadei.
Corul liceului de la Roman va merge, mai departe, la etapa zonală, unde se vor desemna finaliștii pentru națională. Elevii romașcani s-au mai calificat, în 2015, în finala pe coruri, unde au obținut locul al II-lea, pe țară. Tot în această etapă, pe locul al II-lea, s-au situat coriștii Seminarului Teologic ”Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț, iar locul al III-lea a fost obținut de elevii Liceului de Arte ”Victor Brauner” din Piatra Neamț. (T. Marian)