Ancheta comună a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi a Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Vaslui a relevat că sursa toxiinfecţiei alimentare, de care au suferit 25 de copii din comuna Puieşti, a fost apa nepotabilă, se precizează într-un comunicat de presă.
La aceasta se adaugă, potrivit sursei citate, „inexistența produselor de igienă personală (săpun lichid, prosop de unică folosință), condiții precare de igienă la prepararea și servirea alimentelor precum și întreruperea lanțului frigorific din momentul achiziționării (coroborat cu temperaturile ambientale foarte ridicate din acele zile), transportului și depozitării alimentelor până la momentul consumului”.
„În urma anchetei epidemiologice din produsele cu care au fost serviți copiii (pulpe de pui, kaizer din pulpă, șuncă presată, salam, măsline, roșii, prăjitură midi Tiramisu, suc cu aromă de coca cola și suc cu aromă de portocale) s-au mai identificat la fața locului și s-au recoltat probe din pulpă de pui pregătită la grătar, salam, șuncă presată, roșii tăiate, suc cu aromă de portocale și apă din rezervorul cu apa folosită la spălarea mâinilor. În afară de sucul cu aromă de portocale în toate celelalte produse s-au identificat E. coli enterobateriaceae și bacterii coliforme. Aceeași germeni s-au izolat și din probele biologice (materii fecale și lichid de vărsătură ) recoltate de la consumatori. Din produsele identificate în rețeaua comercială din care s-a făcut aprovizionarea în perioada 30 – 31.05.2016 s-au identificat și analizat în vederea stabilirii criteriilor de siguranță alimentară următoarele produse: salam, prăjitură Tiramisu, roșii, suc cu aromă de portocale și suc cu aromă de coca cola, care au avut rezultate corespunzătoare la analizele microbiologice”, se detaliază în comunicatul DSV Vaslui.
Reamintim că 25 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, de la Școala gimnazială cu clasele I-IV din satul Rotari, comuna Puiești, au fost internați, în luna iunie, în secția de Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vaslui (7 copii) și a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad (18 copii) cu toxiinfecţie alimentară, după serbarea de Ziua Copiilor. Toți cei 25 de copii sunt acum externați și în stare bună de sănătate. (M. CONSTANTINESCU)