Elevii de la „Petru Poni” preiau ștafeta pentru o zi

Mai mulţi elevi de la Colegiul Tehnic “Petru Poni” vor intra, pentru o zi, în pielea unui angajat de la Michelin, a unui pilot sau a unei stewardese, vor fi cântăreţi sau reporteri la agenţii internaţionale de presă. Experimentul este posibil cu sprijinul Fundaţiei “Terre des hommes”, în cadrul proiectului “Ziua Ștafetei – Acum decid eu!”, ajuns la cea de-a treia ediţie.

Proiectul este dedicat Zilei Internaţionale a Drepturilor Copiilor, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie. Elevii sunt acceptați în acest proiect pentru al doilea an consecutiv, iar proiectul propus de aceștia au primit al treilea punctaj pe țară din partea evaluatorilor. Profesiile pentru care au optat în acest an sunt diverse: pilot de avioane, stewardesă, economist, cântăreţ sau jurnalist. Fiecare va fi îndrumat, la locul de muncă, de un mentor, voluntar, partener al organizatorilor. Ei vor învăţa concret ce presupune o anumită meserie, cum funcţionează departamente din diverse organizaţii şi instituţii, îşi pot manifesta creativitatea şi pot descoperi dacă joburile la care visează li se potrivesc. Activităţile din cadrul proiectului „Ziua Ștafetei – Acum decid eu” se vor desfăşura între 18 şi 21 noiembrie. La ediţia 2013 a proiectului, elevii de la Colegiul Naţional „Petru Poni” au experimentat ce înseamnă să fii head-hunter la o companie precum Michelin, jurnalist la France Presse sau actor la Teatrul Mignon. Nicoleta Popa, de la „Petru Poni”, a fost desemnată, în 2013, să primească ştafeta proiectului, pe care o va da mai departe, la rândul său, la finalul ediţiei din acest an a evenimentului. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...