Elevii așteaptă 4 miliarde de la Minister

lei noi 03

Elevii navetiști din Neamț au de încasat de la Ministerul Educației peste 4 miliarde de lei vechi, pentru decontarea abonamentelor, numai în luna noiembrie a acestui an. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Neamț, banii ar putea ajunge în mai puțin de o săptămână. În luna noiembrie au fost înregistrate 7.309 abonamente. Dacă pentru anul școlar 2013-2014 situația decontărilor este la zi, pentru anul trecut banii pentru abonamente au ajuns doar pentru 3 luni, restanțele ridicându-se până la 50 de miliarde de lei vechi. Anul acesta, decontarea abonamentelor a fost plafonată, începând cu suma de 26 lei lunar pentru distanţa de trei kilometri, iar pentru distanţele ce depăşesc trei kilometri, până la limita de 50 de kilometri, suplimentarea sumei cu doi lei pentru fiecare kilometru. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...